Nicolae-Paul Mihail
revista „Tecuciul literar-artistic”, ianuarie–februarie 2011 (reluare a articolului „O societate fără prințipiuri”)
Dacă ai televizor, aproape că nu mai e nevoie să te duci la biserică, stai acasă și te crucești de ce auzi și ce vezi în gemulețul pătrat la care ne holbăm aproape tot timpul. Mai alaltăieri, o tânără copilă cu păr răvășit declara la unul din posturi că dumnealor, tinerii politicieni, abia așteaptă să-i dea jos pe „dinozauri” care, după ce că au făcut revoluția fără să-i întrebe și pe ei, au pus mâna și pe mărunțiș lăsând întreaga țară fără bani de parizer!…
Așa să facem dacă „Fombaterele” au „mâncat din sudoarea poporului”, ca-ntr-o „Noapte furtunoasă”! Și în plus, au și jucat la două capete! Să-i băgăm la bașcă, să le confiscați averile ilicite puse pe numele cumnaților sau, dacă au rude mai împărătești, măcar să-i trimitem la Muzeul Antippa (dacă nu l-au desființat și pe ăsta că e cam neproductiv și s-a și demodat!). Și în locul lor să punem niște „bluginșimeni” să ne conducă pe calea prosperității mondiale multilateral dezvoltate.
Admirăm ambiția, elanul și dorința de înnoire a ziaristei cu părul răvășit și a întregii sale generații de politicieni, dar în acest domeniu numai bunele intenții sau doar o facultate teoretică nu sunt de ajuns. Îți mai trebuie spirit de observație, experiență, simț de răspundere, talent chiar, calități care nu se moștenesc ci se câștigă cu timpul, cu sudoarea frunții după o mai lungă sau mai scurtă ucenicie pe lângă vreun maestru. Așa se învață toate artele.
Și înainte de toate, ca să fii om politic, tânăr sau bătrân, trebuie mai întâi să iubești tărișoara ta, România, astăzi atât de hărțuită, și neamul tău pe nedrept oropsit de diabolicele zeități ale mapamondului. Să nu mai torni și tu sare pe răni, cum fac adversarii noștri seculari, precum și „falșii – prieteni” veniți cu pluta, care azi ne jupoaie cu zâmbetul pe buze, prefăcându-se că ne fac izvoare. Oricât ne-ar defăima aceștia, fie fățiș pe la congrese, fie perfid prin coșurile lor de topor, să nu uităm că noi am avut întotdeauna oameni politici de valoare, inegalabili ca diplomați și ca administratori care, în pofida imperiilor hrăpărețe care ne-au asediat tot timpul, la 1 decembrie 1918, într-o singură țară a românilor.
Nici în zilele noastre nu putem spune că ducem lipsă de oameni tineri și talentați, capabili să conducă țara prin toate meandrele dorite și nedorite ale plutocrației europeiste sau ale mondializării transatlantice. Mai mult ca sigur că acești diplomați moderni nu vor face nimic care să primejduiască viitorul statului nostru, făcând din noi niște țapi ispășitori pentru vine imaginare sau niște beneficiari ai unor așa-zise erori post-trianoniene, numai așa, ca să-și umple și dumnealor buzunarele. Se pare că „dinozaurii” care ar trebui dați la reformă au cam exagerat cu „zula”! Să vină, deci, mai repede, la putere, oamenii noi, curați, inteligenți, instruiți, vigilenți, doldora de proiecte și de idealuri, convinși că „salus rei publicae suprema lex esto” (ca pe românește).
Dar dacă și voi, dragi nepoți, veniți cu tot felul de hărăieli partizanale, cu răzbunări ideologice postume, cu răfuieli intestine, înseamnă că ne-am pricopsit! Vorba ăluia: țara arde și baba se piaptănă! Și, zău, că tare ne-am săturat să tot cădem din lac în puț, numai buni de pagubă și de plătitul tuturor oalelor sparte ale Europei.
De aceea, ca să credem în voi ca viitori reprezentanți ai națiunii, vă rugăm să începeți prin a vă bărbieri, a vă îmbrăca la costum și a vă pune cravată. Bluginșii sunt și ei buni, dar la excursii, la fabrică sau când duceți gunoiul. În Parlament și pe la ambasade, nu te primește nimeni cu rapăn pe nădragi sau cu lațe slinoase peste urechi. Acolo e altă modă: costum, spreiuri, pantofi lustruiți. Sunt excluse drogurile, năravurile ienicerești, cercei în buric, limbaj suburban sau fandoselile semidocte!
Iar de la „dinozauri”, care n-or fi ei chiar atât de putrezi până-n măduva oaselor, putem lua numai ce e bun (dacă așa ceva există) excluzând restul.
Căci cine n-are cât de cât, un trecut, nu poate avea nici viitor. Iar în cazul nostru trebuie să ținem seama că nu vremurile au fost sub om, ci bietul român sub vremi!
Iar o soțietate fără prințipuri care vasăzică că nu le are!