Viorel Dinescu
La aniversare — 3 iulie 2010 · revista „Timpul” (Gorj)
Într-un prezent bănuit de criză și de inundații, este aproape inevitabil să pierzi legătura cu oamenii cei mai apropiați, dar, din fericire, un telefon de la publicația gorjeană Timpul mă smulge din vâltoarea Armaghedonului, amintindu-mi că în curând, în ziua de 3 iulie curent, maestrul Nicolae-Paul Mihail, prietenul nostru și colaboratorul fidel al revistei, își aniversează ziua de naștere. Deși ora întârziase, l-am chemat imediat la telefon știind că rareori se culcă înainte de miezul nopții. S-a bucurat că mă aude și mai ales pentru faptul că urările mele sunt în complicitate cu prietenii din redacția Timpul cu care de mai bine de cinci ani se simte într-o sinceră și pilduitoare prietenie oltenească. L-am întrebat cum se simte la 87 de ani și ce proiecte mai are pe masa de lucru.
– Poate că unora li s-ar părea ciudat, dragă profesore, că mă simt destul de bine (s-ar putea ceva mai bine, să nu-L mâniem pe Dumnezeu) și că pe masa mea de lucru se află destule proiecte în diferite stadii de finalizare.
Ei, da! Același optimism și aceeași seninătate tipic românească în fața destinului cu care eram obișnuit. De altfel, nu eram străin de realizările sale din ultima vreme căci chiar în luna mai a acestui an lansasem la Galați romanul Trandafirul galben tipărit sub auspiciile prestigioasei biblioteci „V.A. Urechia” și cu sprijinul inimosului director al acesteia, profesorul Zanfir Ilie. Fusesem prezent la lansare și mă bucurasem împreună cu autorul că au fost prezenți în sală numeroși oameni de cultură de calitate între care scriitorii Ion Manea, Ion Avram Dunăreanu, Paul Sân-Petru, Nicolae Bacalbașa. Cu un an înainte, scriitorul Nicolae-Paul Mihail publicase volumul Târgul Rusaliilor, cu povestiri din vița orașului său natal, Caracal, carte care ar fi putut avea un alt traseu într-o epocă mai puțin amorfă și mai puțin anticulturală decât cea pe care o parcurgem de la o vreme.
– Te rog să notezi acolo, îmi porunci maestrul la telefon, că sunt mândru de orașul meu natal Caracal și că-i disprețuiesc profund pe toți semidocții care-și închipuie că au umor repetând carambolul stupid cu carul cu proști, uitând că acei „proști” erau revoluționari pașoptiști, iar „deștepții” nu erau decât niște fanarioți împuțiți veniți să se căpătuiască prin spolierea poporului român.
Acesta a fost blestemul nostru: să nu scăpăm de fanarioți nici după ce am fost eliberați de sub jugul bolșevic. Dar, parcă mai apăruseră și alte cărți acum vreo doi sau trei ani?… Desigur! Era vorba de Genoveva de Trabant, schițe și nuvele satirico-umoristice cu o splendidă copertă reprezentându-le pe cele trei grații, Grup statuar de Canova aflat la muzeul din Craiova.
– Dar nu aș vrea să uităm, profesore, alte două cărți apărute nu cu mult timp înainte: Mănușa de catifea (epigrame) și Cupa lui Socrate (comentarii de artă plastică) și trebuie să precizez că materiale din Cupa lui Socrate au apărut mai întâi în foileton în publicația gorjeană Timpul pe care o salut de la o mare distanță și de la o mare apropiere. În continuare, maestrul Nicomah, căci așa îi place să se prezinte, m-a informat că tocmai a terminat de toaletat un nou volum intitulat Allegro – exerciții de virtuozitate – versuri ironice și sentimentale și că mai are câteva zile pentru a pune la punct coperta și grafica volumului.
La ultima sa vizită în Galați mi-a citit o piesă importantă a acestei cărți: Nunta iedului flăcău, o temă mioritică interesant actualizată. Ca preocupare săptămânală ar fi mini-serialul satiric intitulat „Bulliver la antipozi” scris special pentru Timpul, în foileton, și se pregătește să apară, tot la Timpul, o serie de comentarii plastice privitoare la uluitoarele portrete realizate de marele artist internațional Ștefan Popa’s care, în altă țară, ar fi fost demult membru al Academiei. Și mai erau și alte proiecte, poate mai puțin laborioase, cum ar fi participarea la festivaluri de literatură satirico-umoristică, în speță epigramă, apoi două lansări speciale pentru olteni la Caracal și Craiova, precum și participarea săptămânală neîntreruptă timp de 50 de ani la lucrările Societății literare „Lucian Blaga” din Sinaia.
– Pare o activitate foarte variată, mai ales pentru o persoană de vârsta a patra, chiar dotat cu o imaginație întraripată ca a dumneavoastră…
– Îmi place expresie „imaginație întraripată”. Parcă ai cita din Boilleau de care mă tem că tinerele generații nici măcar nu au auzit.
În cazul său, Nicomah m-a lămurit că nu e nici un secret. Nu prea mai iese din casă că nici inima, nici reumatismul nu-l mai slăbesc din chingile lor invizibile, dar foarte imperioase. Dar, ar trebui să nu le dai decât atenția cuvenită. Toate acele neajunsuri de sănătate te cam incomodează dar nu te prostesc. Din chilia sa de pe Muntele Furnica privește lumea de la o mie de metri deasupra nivelului mării, dar nu e singur, căci alături îi stau toți prietenii trecuți, prezenți și viitori, iar privirile sale de vultur mai pot descoperi cu ușurință tot ceea ce este interesant în sânul realității noastre românești.
Nicomah? Un tânăr care se joacă de-a bătrânul.
La mulți ani maestre Nicolae-Paul Mihail!