Nicolae-Paul Mihail
Radiografii literare — Epigrama nr. 51, martie 2010, pag. 14
Prima atestare documentară în legătură cu prezența confratelui Gheorghe Bălici în câmpul vast al epigramei române nu ne vine de la acad. Mihai Cimpoi, care compara cândva acuitatea vizuală a autorului volumului de epigrame Coșul minim de râs cu cea a lui Homer. Cu mult înainte, Bălici se remarcase în turniruri prin paradele sale tăioase, spontane, pline de umor, dar și de urbanitate, calități care-l plasau pe drept în galeria epigramiștilor născuți, iar nu făcuți.
Gheorghe Bălici împlinește anul acesta, la 3 februarie, 47 de ani! Tânăr-tânăr, dar copt, cum ar spune neica Zaharia despre fi-său de la Facultate. El vine de la Chișinău, dar e la el acasă și la Buzău, Cluj, Timișoara, Caransebeș, și oriunde s-ar duce, că e băiat de comitet și știe să vorbească cu oamenii. Când are timp, mai pune și pe hârtie câte o găselniță (poantă) și, din una-ntr-alta, a reușit să încropească patru cărți groase, doldora de poante și de perle veritabile: Floarea din inimă (1991); Contra bolilor de Stat (2001); Epigrama de dimineață (2003); Cu limba de un hexametru (2008), plus Coșul minim de râs (2009). Păi, dacă o ține tot în ritmul acesta, n-o să ne mai pară rău că a luat foc biblioteca din Alexandria!
Deși întotdeauna autorul e ras proaspăt și dat cu after-shave, Tarlapan îi oferă în prefață… un brici! Probabil pentru eventuale „bărbi” viitoare. Dar, la lectură, observăm că fantezia lui Bălici e puternic ancorată la pământ și că acest copil cu ochi albaștri nu inventează vicii sau falimente, fiindcă și așa sunt destule în societatea noastră multilateral dezvoltată, aflată, după Mihai Cimpoi, pe buza prăpastiei lui Pascal, dacă nu chiar pe fundul acesteia. Un delicios schimb de replici între Bălici și reputatul academician ne obligă să-l rezumăm și noi aici. Într-un catren dedicat soției, malițiosul Bălici scrie: „Când m-ameți dintr-o rotire / Parfumul diafanei rochii / Ne-am înțeles dintr-o privire / Și toată viața ne-am scos ochii” (81)… Ți-o fi scos ochii — glosează cu șiretenie Cimpoi — dar nu ai devenit Homer!… Nici măcar Oedip, adaugă Nicomah. Iar un anonim, pe margine, dixit: carevasăzică nu prea le vede!
În alte privințe se constată că autorul Coșului minim… are o atitudine deferentă față de tovarășele noastre de viață, dar, ce-i drept, sunt și situații în care mai răbufnește și el, ca omul: „Din țările iluziilor bete / Cu fandoseli, momeală și eresuri, / Bărbații se întorc pe motorete, / Doar fetele revin în mercedesuri”. (Surprizele Occidentului, 16) Adicătelea, pe un plan subțire… dar mai bine lasă!… În fond, Bălici nu este chiar un critic obstinat al acestor frumoase ambasadoare ale ospitalității autohtone, ci și un fervent admirator activ, gata să împărtășească din experiența sa generațiilor viitoare. Să vedem cum privește problema acest cavaler până-n măduva oaselor, autor spontan de madrigale și de reverențe encomiastice: „Bărbații ăștia, mulți la număr / Sărută Doamnei mai întâi / Mânuța fină pân’ la umăr / Și umărul pân’ la călcâi”. (Bărbați galanți, 43). Nu ne putem opune dacă așa cere Codul Manierelor Elegante, dar ai grijă, Gheorghiță, să nu te oprești la calea jumătate!
Nu ne-am propus să rezumăm aici volumul Coșul minim de râs pentru care autorul trebuie să fi cheltuit multe din orele altminteri rezervate obligațiilor cetățenești care îi revin în calitate de „primar de la Muncești”. Comentariile școlărești și de informare le lăsăm altor confrați. Noi încercăm doar să-i ridicăm mingea la fileu, fiindcă nu e bine ca un tânăr epigramist să tot stea la coadă numai pentru că nu a împlinit încă optzeci de ani. (Las’ că ne arată el!)
Totuși nu e cazul să rămânem cu impresia că Bălici e doar un trubadur (sau truver), cu jabou și mânecuțe de dantelă, care cântă pe sub balcoane cu lăuta sa armonioasă. Nu, el este și un adevărat copil al înnouratei noastre Basarabii, un zburător care știe ce greu e când nu poți să-ți întinzi aripile în voie. Chiar și scrie în sensul acesta, bineînțeles cu subtilitate: „E bună calea cea ferată, / Dar inima îmi este arsă, / Că rușii au făcut-o lată / În loc s-o fi făcut întoarsă” (Calea ferată din Republica Moldova, 19.)
Bravo, Gheorghiță!… Vom adapta calea ferată în sensul celor sugerate de tine, imediat ce va fi posibil lucrul acesta! Pe chestia asta, dar și pe altele, i-am dedicat și noi un catren pe care-l transcriem și aici, ca să nu se piardă: „Să fii basarabean de rându-ntâi, / Să nu te temi de cei ce te-nconjoară, / Oriunde-ai fi, tot moldovean rămâi / Și ești român-curat în orice țară!”. (Confraternitate, de Nicomah)
Așadar, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, dar la coșul minim al lui Bălici e bine să vii cu o căruță.
