de Nicolae-Paul Mihail
Pretexte — Timpul, 2/8 aprilie 2010
Nici limba noastră cea română, cum o numea Grigore Vieru, nu a rămas neprihănită, ba uneori ea a fost ținta principală a neprietenilor noștri mici și negricioși. Am mai dat și noi unele exemple: prin alte publicații se dezbat alte adulterări lingvistice nenecesare, dar nu există nici o atitudine hotărâtă, iar Academia poate mormăie în barbă câte ceva, dar mormăitul ei nu se aude! Probabil membrii ei își doresc o bătrânețe liniștită! Ne repetăm uneori, dar durerea e prea mare ca să o putem înnăbuși, mai ales acum când erodarea a devenit sistematică și continuă cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună.
Despre celebrul dicționar de rahat româno-moldovenesc nu mai spunem nimic. El rămâne ca o dovadă că neprietenii nu se tem de ridicul și sunt și proști ca noaptea. Și nu știm dacă s-a găsit cineva, în țară sau în străinătate, care să-i fi pus la punct. E clar că de multă vreme numai cine nu vrea nu își bagă picioarele în instituțiile noastre sacre. Pe Röesler și ciracii săi nici un for științific nu l-a dat pe ușă afară. Cândva apăruse și Stalin pe post de etimologist! Vai de capul lui! Nu știu dacă nu l-o fi băgat la mititica pe N.I.Marr, contradictorul său. Acum suntem asediați de anglofonia mondială, nu doar noi ci și întreaga Europă. Doamne apără!
Dar, degeaba protestează profesorii împotriva termenului de „locație”, oamenii politici, snobii și presa nu țin seama de corectări. Ți se ridică părul măciucă în cap când îi auzi pe profesori urându-le elevilor „baftă!”. Printr-o scamatorie ilară, țăranul devine „fermier”, pruncul – bebeluș, iar serviciul nostru de la care câștigăm un ban găurit devine „job”, cuvânt-fundătură căci spre deosebire de cel înlocuit, job nu permite crearea unei familii de cuvinte. În 4 februarie 2010, h.18⁴⁰, Cristina Țopescu pomenește de o colecție „hard loker” fără să traducă ce e aia! Suntem obligați să ne naștem retroactiv cu limba engleză învățată la perfecție prin laptele supt de la mame? A devenit engleza limbă oficială și noi nu știm? Alții zic că o treabă e „cool”. Nu se mai termină odată cu maimuțăreala asta!
Lista atentatelor e însă mult mai lungă și metodele de devalorizare sunt diferite. Rubrica lui Șerban Iliescu e încadrată într-o muzică de circ, pentru a sublinia impresia de derizoriu. Lipsa de respect care ni se inculcă este, în fond, o armă strategică insidioasă în sădirea unui complex de inferioritate care va avea efecte pe alte planuri. Fără-ndoială că acei care folosesc această tactică vor spune că facem din țânțar-armăsar și că osmoza lingvistică e un fenomen general și firesc, care nu poate fi controlat. Numai că presiunile asupra limbii române sunt evidente și ele au fost semnalate și de Alexei Mateevici, și de Eminescu și de mulți alții. De altfel această „osmoză” se întâmplă, numai de la cel puternic la cel slab, nu și invers.
Se împrumută într-o veselie păguboasă! Anțărț, internaționaliștii ne băgau pe gât pe „a realiza”, în loc de a înțelege. Era un implant clandestin, căci ocupanții de atunci nu prea tolerau limbajul occidental. Acum s-a dat drumul la toate! Auzim zilnic de o „provocare formidabilă” sau de o „oportunitate” greșit aleasă!? La Pro Cinema din 18.VII 2009, auzim „un laif rămâne un laif”!? Așa o fi, dar mai bine ar fi sunat pe românește! Nu vorbim aici de termenii tehnici din domeniul computerelor. Ei nici nu se mai traduc, și trebuie învățați pe dinafară și apoi căutați cu dicționarul. În programul Radio-TV se face abuz de titluri de film care nu se mai traduc (sau să li se dea înțelesul pe românește). Te pomenești că nu doar limba maghiară trebuie să o declarăm oficială și obligatorie, ci și limba englezo-americană. Dar limba țigănească ce defect o fi având? Din păcate, mai pe față, mai pe ascuns, limbile greacă și latină au fost detronate, deși ele ne erau necesare ca să dovedim că suntem stirpe latină, iar nu cumană sau extraterestră, iar limba franceză e azi rudă săracă, deși cultura noastră are la bază cultura franceză binecuvântată. (Care, nici ea nu a fost înghițită pe nemestecate, ci a fost triată și pitrocită decenii de-a rândul).
Toată această lipsă de respect pentru limba națională și originile ei, face parte dintr-o amplă devalorizare implementată, la care anumiți factori din presă par să se ralieze. Tot ce nu e „ca dincolo” nu e bun, tot ce e autohton nu are valoare, tot ce e greșit se scrie pe toate gardurile. De alde Savonarola își taie singuri craca de sub picioare. Până și Istoria noastră cu ctitorii luminați le pute acestor critici înflăcărați. Să fie oare vorba de un sindrom masochist? Greu de crezut? Ciobanul mioritic e doar o temă cristică prelucrară în literatura populară. Să fim oare poporul care nu se spală pe dinți sau care nu trage apa la closet? Atunci cum naiba am supraviețuit atâția ani și milenii?
Doamne, nu ne lăsa pe mâna extra-terestrilor!