de Nicolae-Paul Mihail
Pretexte — Timpul, 26 martie/1 aprilie 2010
Pe lângă detractorii inveterați mișună și o faună de „malagambiști intelectuali”, snobi până-n vârful unghiilor de la picioare, care obișnuiesc să scuipe pe tot ce e românesc, sperând că poate așa o să-i bage și pe ei în seamă tabloidele iresponsabile. Aici funcționează legea „răzbelii” sau a „ieșirii ca păduchele în frunte”, și ne vine în minte fapta lui Erostrat care a dat foc templului Dianei din Efes ca să rămână și el în istorie cu ceva.
Dar, imaginea țării e desfigurată cu stăruință de adevărați profesioniști pitulați sub masca ipocrită a adevărului irefutabil. Instituția președintelui este ponegrită până și la posturile T.V. oficiale, deși nu trebuie confundată instituția cu omul. (24.II, h.8,07, R.A.1). Dacă nu se respectă voința majorității atunci ce democrație se înfăptuiește la noi? Efectele defăimării naționale s-au văzut chiar de curând când o stewardesă a fost omorâtă de un emigrant din România, probabil de origine romă (ca și în cazul lui Mailat). Imediat presa daneză a început să ne jignească țara, poporul român, cum le venea mai bine la gură, ca și cum noi l-am fi ucis pe Olof Palme sau pe nefericiții sportivi de la Olimpiada de la Munchen! Nu la noi a existat Ku-Klux-Klanul sau capetele rase naziste, nici genocidul din Arabia sau lagărele de la Auschwitz sau Guantanamo! Contrapropaganda e atât de bine pregătită, că atitudinea italienilor lui Berlusconi sau biletele antiromânești de pe tramvaiele din Franța aproape că nu ne mai miră. Factorul comun nu e greu de aflat și, de fapt, nici nu se mai ascunde. S-au cerut scuze dar iritatorii cunosc bine ideologia leninistă care spune: calomniați, calomniați, tot va rămâne ceva! Să nu fie nici o deosebire între democrația globalistă și internaționalismul proletar?… Aceeași „iobăgie financiară” se poate vedea și acum cu ochii liberi, dar ce e mai sus, în adevăratele „camere de chibzuință”, e mai greu de aflat; putem doar să ghicim.
Printr-un ciudat și prostesc consens internațional, România a fost poreclită „țara lui Dracula”, formulă inventată și incorectă. A mai apărut și un ministru sărac cu duhul, ăla care voia să planteze palmieri pe litoral și care spera să relanseze turismul și prin adoptarea unei povești săsești în care marele domnitor Vlad Țepeș era numit Dracula. Dar Vlad Țepeș a apărat țara și Europa de invazia turcească, și n-a fost mai crud decât inamicii săi, nici decât regii europeni contemporani care-i trăgeau pe opozanți pe roată, nici ca papii care îi ardeau pe rug pe eretici, în numele iubirii creștine. În fond, supranumele de „dracul” era o adaptare locală a cuvântului „dragon”, un fel de balaur aflat pe steagul unui ordin cavaleresc, din care și tatăl lui Vlad Țepeș a făcut parte. Criminalul adevărat care se îmbăia în sângele fecioarelor române transilvănence, era de fapt contesa maghiară Elisabeth Bathory, o dementă isterică, închisă ulterior pentru faptele sale. Și dacă vom căuta exemple și mai departe vom da peste generalul francez Giles de Rais, spânzurat pentru același gen de crime… Dar, grație inamicilor noștri, numai noi am rămas cu ponosul. (Ca și în cazul maltratării lui Mihăilă Cofariu, care a fost popularizat în toată Europa, mințindu-se că e maghiar bătut de valahi!)
O altă manieră de a macula imaginea poporului român, este mai simplă și mai secretă. De exemplu, într-o reclamă, un locatar vine la alt tip mai influent și-l roagă să-i pună o vorbă bună ca să vină cineva să-i repare electrica. Îi dă și ciubuc o sticlă de vin. Iar intermediarul ia sticla și-i dă telefon instalatorului să-i taie necăjitului și apa vreo două zile! Aparent un fleac, dar în realitate se sugerează o lipsă de caracter, care nu e specifică poporului nostru. Nu e bine să primești plocoane, dar dacă le-ai primit nu ai voie să-l trădezi pe cel care ți-a dat…
Sunt mici amănunte și mici expresii, unele chiar întâmplătoare și neintenționate, care acționează subliminal la șubrezirea edificiului. De exemplu, avem o trupă de muzică ușoară sau populară, care nu a găsit o firmă mai bună decât Ro.mania. Nu e o echipă rea, și nu credem că a avut vreo intenție defăimătoare. Dar a asocia numele țării de o deficiență mintală cum ar fi mania, rămâne totuși un lucru penibil și chiar prostesc. Muzica nu este o manie, ci o artă care te înnobilează, iar numele țării nu trebuie în nici un caz scăldat în ambiguități înjositoare…
O altă metodă a escamotării unei situații neplăcute este luarea în derâdere a acelei situații: „dacă nu plouă de vină e guvernul sau ungurii”, sau „nu ne vindem țara!” luat în bășcălie. Și până la urmă primejdiile prezentate drept obsesii patriotarde se dovedesc foarte întemeiate… Mai sunt unele șicane birocratice prezentate drept ceva „tipic românesc”, sau suntem caracterizați prin instituția ilicită a bacșișului, deși toate țările așa-zis civilizate o practică. Iar mita nu e numai la noi, ci și în America sau Europa, unde zeul tuturor este banul.
Neobosiți în a scormoni prin gunoaie sunt și câțiva din cei mai importanți din profeții din Massmedia care împart în dreapta și-n stânga propria lor ideea de dreptate. Ba că Ștefan cel Mare nu trebuia canonizat, ba că Eminescu nu e poet național, ba că operele lui Nichita Stănescu ar trebui arse, ba că românii sunt cumani!
Noi să precizăm un lucru: nu dorim să fim asimilați! Și nici să ne tot ia la pilă orice mercenar infra sau extraterestru! Suntem români… și punctum!