„Pardon”

Written by

in

Nicolae-Paul Mihail (Nicomah)

revista „Păcală”, nr. 12/1993 · rubrica „Revista reviselor umoristice”

Ne vine cu poșta din onorabila Timișoara, revista de satiră și umor, PARDON, câteva numere, trimise de bunul nostru prieten, scriitorul Laurențiu Cerneț, între altele și un iscusit autor de scrieri umoristice, (pe care rudele sale apropiate îl consideră genial). Plăcută ca un șpriț de vară (cu suficientă apă minerală de bună calitate) revista e păstorită de cunoscutul Emil Șain (director) și Irina Măgureanu (redactor șef), iar cei care „trag”, persoane importante și ei, se numesc: Laurențiu Cerneț, Damian Ureche, Florin Cojocaru, Dan Radu Ionescu, Luican Bureriu. Mai semnează în pagini: Victor Gorșcovăz, Nicolae Nicolae, Tomiță Pustinișan, Dan Udrea, G. Lungoci, Petru Ionică și câteva pseudonime (probabil tot ei). PARDON are opt pagini (din care 2—3 cu reclame locale) și costă 30 de lei (deocamdată). Autorul acestei cronici, Nicomah, (care deși e din Caracal are o slăbiciune deosebită pentru Timișoara), a apărut, și el cu o poezie, și — o să râdeți — a fost și remunerat (lucru puțin obișnuit în cazul revistelor de umor). Mersi, Șain! Mersi, Renzius! (Vodca am băut-o în cinstea voastră; abia mi-a ajuns!)

Lăsând la o parte osanalele, revista e bunicică, dar se poate și mai bine, ținând seama de firma orașului. Bine pusă în pagină, desenele lui Drio (și ale altora) o înviorează. Are și câteva siluete de doamne în mica ținută, înveșmântate în propria lor inocență, are epigrame, poezii satirice, bancuri, tot ce vrei. Directorul e omniprezent (îl și costă), așa că ne permitem să-i trimitem o săgeată: „Ca tânăr nu avea umor / Așa se pare / Dar îl făcură DIRECTOR / Și-acuma e!…” Mai încolo, cu toate că ia multe doctorii, Laurențiu Cerneț face chef cu un epigramist numit Z., pe care-l cunoaștem și noi foarte bine. Dar știți ce bine l-a prins?… Pe marginea evenimentului am notat și noi următoarele: „Epigramistul Zed precis / O mie de catrene-a scris / Și — să nu crezi într-o minune? — / Vreo două dintre ele-s bune!” (M-am stricat și cu asta!).

Epigrame scrie și Nicolae la pătrat, (Nicolae Nicolae) și încă multe. Este, se pare, epigramistul „en titre” al revistei. Ține-o așa, Nicule, că până la urmă o să fie bine! Noi îl așteptăm la cotitură! Prin apropiere înoată și doctorul Gorșcovăz, binecunoscut în lumea umoriștilor, dar nu cu epigrame, cum ne-am fi așteptat, ci cu trei rânduri, despre „pliculețe” despre mărfuri expirate, despre strănepoatele de la Istanbul. Excelentă poezia „Săru-mâna” de Dan Udrea! Să-l remarcăm din nou pe Emil Sain cu „urmărire în beznă” și cu un „revelion cu pupături”, dar s-o creadă el că i-a dat Dinescu telefon de la Berlin! (Poate cu taxă inversă!)

Din „breviarul artelor” aflăm că umoriștii de la PARDON, au fost recent, premiați „in corpore”, (Cerneț, Sain, Drio). Sincere felicitări! Laurențiu Cerneț pretinde că a luat și bani de la editura „Genesa” (câtă imaginație!), pentru volumul său: „Privind peste umăr”. Păi, dacă e așa, să marcăm și noi succesul cu o epigramă ad hoc: „Dușmanii tăi, destui la număr / S-or regrupa în mare zor; / Tu îi privești doar peste umăr / Dar ei te-or lua peste picior!”

Tot în revista PARDON, două tinere timișorence, făcând reclamă pentru o fabrică de încălțăminte își arată cu dezinvoltură… Pardon! Despre asta nu se scrie — se privește!