Nicolae-Paul Mihail
revista „Reîntregirea” (Caracal), aprilie 2011, pagina 3
E bine să recunoaștem de la bun început un lucru altminteri evident pentru toată lumea: interesul populației de orice categorie pentru cuvântul scris a coborât în mod dramatic în anii care au urmat evenimentelor din decembrie 1989. Puhoiul de ziare care ne-a invadat în primele zile și săptămâni de democrație internațională a ținut cât a ținut și a început să se ofilească. Corifeii din presă și-au făcut suma și ori s-au retras la vilele moștenite de la mătuși decedate la timp, ori au fost faultați de diverse trusturi mondiale, unii dintre ei fiind chiar dați în tărbacă, în buricul târgului, cu cătușe la mâini. Au căzut totuși în picioare și acum tot ei ne dau sfaturi de bună purtare!
Din fericire, în presa românețeană nu s-a pripășit niciun mâncător de cacao. Îmi scot pălăria în fața demersului corect și inspirat al tinerilor ziariști caracaleni, fără deosebire și orientare filosofică, de sex, religie, ori de studii pre sau post – universitare.
Am citit cu interes și bucurie publicații caracalene precum: Romanațiul liber, Lumina, Domnul de rouă, Prietenia literară, Oglinda Romanațiului, Vitralii Românețene, și acum Reîntregirea. Am colaborat și voi colabora la toate, fără rețineri și fără parti – pris-uri. Suntem prea dezbinați din cauza unor programări străine și oculte ca să mai băgăm și noi strâmbe și zâzanie. Considerăm că salvarea orașului nostru (și chiar a țării) de la anonimat și ratare stă în cea mai mare parte în cultură!
Dacă vrem să ne încalece toți fanarioții, trebuie să renunțăm la complexele de inferioritate pe care ni le tot îndeasă pe gât o mass-media rareori obiectivă sub masca adevărului. Totuși nu putem să nu ne întrebăm: ce s-a schimbat în bine în ultimele decenii. E mai bună dictatura banului decât dictatura pumnului de oțel? Dictatorii de azi sunt mai buni decât dictatorii de ieri?…Cândva, orice orășel, orice liceu, orice cenaclu putea să scoată, pe banii membrilor, o revistuță fără să-și vândă casa sau orătăniile din bătătură.
Mai apărea și o „bibliotecă pentru toți”, în care orice sărăntoc îl putea citi pe Horațiu sau pe Eminescu, cu doar câțiva gologani. Tempi passati! Acum ca să-ți cumperi un dicționar, trebuie să donezi o găleată de sânge albastru!
Publicația noastră, Reîntregirea, este, în primul rând un act de mare curaj. Poate ne mai ajută și ziariștii norocoși care au reușit să evadeze din pluton. Dacă fac și acum acest lucru și eu nu știu, jos pălăria! Și să le țină Dumnezeu obiceiurile!
În numele tuturor autorilor caracaleni care nu s-au despărțit în cuget de meleagurile natale, afirm că suntem gata, dacă suntem solicitați, să ajutăm Reîntregirea, și orice altă publicație caracaleană cu materiale pentru că nu trebuie să plătească T.V.A. pentru că și noi le oferim gratuit!