roman de Nicolae-Paul Mihail · cronică de Dorina Bălan
Axis Libri, An III, nr. 8, septembrie 2010 · „Confluențe culturale”, pag. 66 · (Galați, Axis Libri, 2010)
Autorul, binecunoscut specialist al romanului bun de pus în scenă, creator – alături de Eugen Barbu – al legendarului personaj Mărgelatu, își pune talentul în slujba artei creării romanului și reușește să confirme că știe să îmbogățească peisajul autohton cu opere interesante și personaje memorabile.
Dacă pentru unii subiectul unui roman constituie punctul de plecare al scenariului unui film, la Nicolae Paul Mihail lucrurile iau o întorsătură bizară și tocmai scenariul devine motivul inspirației acțiunii imaginative a scriitorului, acțiune detaliată până la ultima resursă posibilă a fictivității.
Semnificația titlului romanului de acțiune cu tentă istorică este dublă pentru că Mihail stăpânește – așa cum singur o recunoștea într-un articol din Jurnalul Național – „limba română foarte bine… la modul poetic și etimologic”:
– prima dintre semnificații se referă la numele Societății „Frăția Trandafirului” pentru care se desfășoară acțiunea, trandafirul reprezentând aici ciudatul simbol care datează din epoca romană când, la întrunirile politice cu caracter secret, unde se puneau la cale alianțe și comploturi, se presărau petale de trandafir, de unde și sintagma „sub rosa” adică „în taină” așa cum se desfășoară de fapt și întreaga acțiune a romanului;
– pe de altă parte, „Trandafirul Galben” este supranumele personajului central al romanului, personaj enigmatic care vine de niciunde, dar devine haiduc și revoluționar de profesie. Aici, legenda acestei flori ai cărei spini sunt dăruiți de zeul războiului ARES pentru a-și apăra frumusețea, galbenul inspirând creativitate, se pliază exact pe tiparul mușchetăresc, „râvnit de femei și temut de bărbați”, pe atributele care-l caracterizează personal pe Mărgelatu.
Cariera militară, prin intermediul căreia l-a cunoscut pe Eugen Barbu și cu care a rămas prieten, dar și coscenarist și coautor, i-a oferit lui Nicolae Paul Mihail materialul necesar scrierii romanului.
Căpitanul Mărgelatu, cel mai temut bărbat din Țara Românească, un personaj misterios a cărui deviză era „Eu cumpăr, nu vând” îl secondează, cu misiunea de a-i lua locul în caz de eșec, pe Enache Rusan, un membru al Societății mai sus amintite. Acesta trebuia să organizeze transferul unor mari valori din Țara Românească spre Ardeal cu care luptătorii pentru libertate aveau să cumpere arme pentru sprijinirea Revoluției de la 1848.
Chiar dacă narațiunea nu este structurată pe planuri de acțiune separate, ea presupune niveluri de implicare paralele.
Cum era și firesc pentru societatea românească din secolul al XIX lea, în derularea acțiunii apare femeia iscoadă – Agatha Slătineanu – un personaj de moravuri ușoare, trimisă să spioneze acțiunea, fapt pentru care i se promise capul lui Mărgelatu și foarte mulți bani. Ea face tot posibilul să-l întâlnească pe Enache cu scopul de a-l însoți în drum spre țară și chiar dacă, pe vas rezervă cabine separate, au împreună aventuri amoroase.
Nararea faptelor la persoana a III-a îi dă posibilitatea autorului să mențină acțiunea și eroii la o distanță convenabilă comentariului critic și complicității cu cititorul, pentru a-l scoate pe acesta din urmă din freamătul acțiunii în cascade, cu umorul specific epigramistului de calitate, care știe să-și țină captiv auditoriul. Spre exemplificare, în scena dialogului dintre Agatha și Gizdăveanu, iritată de apelativul „tușică” aceasta ripostează flegmatic cu „Du-te dracului!”. Răspunsul este prompt: „Nu pot că am ordin să-ți țin companie.”
Întinsă pe 198 pagini, structurată în 16 capitole, nararea faptelor este făcută pe baza tehnicilor romanului foileton. De pildă, tratarea epigramatică și enigmatică a capitolelor: „Unii se-nsoară alții dau ortul popii” sau „Nici prefectul poliției nu doarme pe el” fac să stârnească și să crească curiozitatea cititorului de la începutul fiecărui capitol până la finalul acțiunii.
Chiar dacă astăzi se află la o vârstă înaintată, Nicolae Paul Mihail continuă munca fără de care nu poate trăi: scrie scenarii, epigrame, romane, spre deliciul celor care iubesc arta scrisului.
Referindu-se la scrierile sale, însuși autorul spunea: „Nimeni nu e în totalitate extraordinar, dar fiecare atinge câteodată cerul, erupe asemeni unui vulcan într-un ocean de banalitate, fiind singura lui justificare de a fi… Cea mai mare nenorocire a unui om care face ceva este să facă zilnic, dar dacă faci cu bucurie acest lucru, atunci litera iradiază asemeni unui diamant”.