Prof. Florian Petrescu
Cronică despre „Târgul Rusaliilor” (Editura Pro Transilvania, București, 2009) · rubrica „Viața culturală”, pag. 12–13
Cartea domnului Nicolae-Paul Mihail, „Târgul Rusaliilor” (Editura Pro Transilvania, București, 2009), descrie fapte, întâmplări, peisaje, persoane pitorești și personalități caracalene care acum au devenit amintiri, dar și realități cotidiene actuale, oameni de azi cu ale căror gânduri și sentimente a interferat pe drumul vieții sale lungi și active.
Meritul incontestabil al autorului constă în capacitatea sa de a developa fizic, prin mijlocirea scrisului, un film mental pe care numai memoria fabuloasă a Maestrului putea să-l rețină.
În fond, cartea îndeamnă cititorul, îndeosebi pe cel avizat, cunoscător al orașului și al Romanațiului, dar și pe cel ignorant, să facă un exercițiu de memorie și să compare orașul de odinioară cu cel de azi. Pe mine cel puțin, ca un caracalean sadea ce am devenit, cartea m-a răvășit, inducându-mi un sentiment nostalgic, sugerat în mod adecvat de dictonul latin „tempus edax rerum” (timpul – devorator al lucrurilor).
Interesat fiind de istoria acestor locuri în care cu dragoste m-am stabilit, sunt curios să aflu cât mai multe din trecutul și evoluția Caracalului. Ei bine, acest volum de efemeride, conceptual inedit, îmi satisface pe deplin această curiozitate firească. Nu-mi permit să fac aprecieri asupra calităților scriitoricești, cu totul și cu totul deosebite, ale Maestrului, pe care critici de marcă le-au reiterat de-a lungul timpului. Ar fi o impietate din parte-mi și o neavenită eroare de tact intelectual. Am să vorbesc însă despre acest veritabil „theatrum mundi” (spectacolul lumii) pe care cartea ni-l aduce în fața ochilor.
Citind cuprinsul acesteia remarcăm că toate cele 28 de titluri, să le zicem capitole, au ca ținte oameni deveniți legende, fapte și întâmplări din varii perioade și „locații” (!), captivante prin ineditul și pitorescul lor dar și savuroase prin tonul original și firesc cu care sunt descrise de narator.
Aici avem de a face cu o carte de amintiri din copilărie, cu anecdotica aferentă („Eram copii și ne jucam”) ci cu o carte care ne aduce în memorie date și amănunte de factură documentară („Letopisețul lui Tudor Voinea”, sau „sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”), aci cu un îndreptar de lexic românesc grefat pe zona Romanațiului („înțelesuri și subînțelesuri”) etc.
Ca întotdeauna, relatările sunt focalizate pe oameni, oamenii de atunci și oamenii de azi, între care autorul, dintr-un exces de simpatie, are în vedere să includă și modesta mea persoană. Fapt pentru care îi mulțumesc „ab imo pectore”. Impresionant este bagajul lexical al cărții: cuvinte, metafore, expresii idiomatice din varii domenii, cu mare putere de plasticizare. Sunt convins că dacă volumul ar fi apărut mult mai devreme, simpozionul pe teme lingvistice organizat de asociația Fii și Prietenii Caracalului cu prilejul zilelor municipiului Caracal din 2009 ar fi avut o bază de dezbatere solidă și ar fi fost mult mai eficient. Cuvinte de circulație locală sunt abundent folosite de autor, unele din ele fiind explicate, ca un adevărat lingvist, cu precizări etimologice riguroase de maestrul Nicolae-Paul Mihail. Pot spune că, citind cartea, mi-am îmbogățit vocabularul. A exemplifica este o operație dificilă atât de densă este mulțimea cuvintelor, unele din ele fiind cu adevărat rare, teritoriale, regionale, ba mai mult, cu acribie scriitoricească, autorul punctează în paranteze elemente de scriere corectă dar și de pronunțare a unor cuvinte, străine, intrate firesc sau de nevoie în vocabularul nostru.
Remarcabile pentru istoriografia orașului Caracal, efemeridele lui Nicomah aduc elemente noi, surprinzătoare. Capitolul „Letopisețul lui Tudor Voinea” rememorează personalități de faimă ale învățământului romanațean, pentru ce care nu știu, Tudor Voinea – a se vedea volumul „Fiii Romanațiului” al prolificului istoriograf Dumitru Botar – a fost șef de promoție al Liceului Ionița Asan în 1923, apoi istoric specializat în istoria Evului Mediu, jurist, director general în Ministerul Învățământului. Iată că, deși credeam că despre acest liceu vestit, Ionița Asan, s-au spus destule, mai sunt „tainițe” la care trebuie să umblăm pentru a afla totul. Una dintre acestea ni se dezvăluie în persoana Maestrului Nikomah. S-o exploatăm! O adevărată lecție ne oferă Maestrul atunci când vine vorba despre numele Caracalului sau al județului Romanați.
Și mai e ceva. Ceva care m-a încântat: abundența de cognomene care de care mai ciudate și hilare, ceea ce m-a transpus în anii copilăriei mele, în satul meu Gârjiova – Dolj, unde dacă nu știai porecla unei familii, riscai s-o cauți mult și bine până a o găsi sau să n-o găsești.
Am citit cu pasiune juvenilă capitolul dedicat muzicii ușoare românești și străine din perioada interbelică, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”. Având ca suport o memorie prodigioasă, domnul Nicolae-Paul Mihail redă în română, italiană, engleză, germană, versuri și strofe de mare rafinament sentimental din textele pline de lirism ale melodiilor respective. Îmi pare rău că tineretul de azi n-a avut acces la asemenea melodii – capodopere ale genului și îmi pare și mai rău că nici nu vrea să se aplece măcar acum spre ele. Eu, în schimb, deopotrivă cu cei a căror viață s-a suprapus, parțial, cu acea perioadă, îi mulțumesc Marelui nostru Prieten pentru acest „remember”.
Înainte de a încheia, subliniez că în scrierea domnului Nicolae-Paul Mihail transpar, în spiritul pamfletar care îl caracterizează, și subtile și rafinate remarci critice la adresa unora („’i știm noi!”) care au făcut ca istoria acestui popor să fie scrisă un timp cu plaivas roșu și apoi, cu pana înmuiată în cerneală neagră de import…
În final, doresc să reiau frumoasa constatare făcută de bunul meu prieten Botar, cu alt prilej: „Târgul Rusaliilor” este „o carte de noptieră” a cărei repetată citire îți aduce o adevărată desfătare sufletească. Citirea ei mi-a creat o deosebită stare de confort spiritual.