de Nicolae-Paul Mihail
Pretexte — Timpul, 5/11 martie 2010
O reclamă T.V. repetată pe ecranele T.V. până la imbecilizarea telespectatorilor imobilizați în fotolii, deși în aparență nevinovată, ne-a atras în mod întâmplător atenția făcându-ne să ne cutremurăm din cauza gravelor consecințe pe care le poate avea în mentalitatea întregei societăți, mai ales în cea a tinerelor generații.
Iată, pe scurt, scenariul: o familie cât se poate de cumsecade cu un tată de familie onorabil, care primește de dimineață din mâinile unei soții iubitoare o ceașcă de cafea fierbinte și, probabil, pentru a-și deștepta fiica, obișnuită să stea ceva mai mult în pat, suflă aburul îmbietor spre ușa camerei în care doarme scumpa lui copilă pe care o iubește ca pe ochii din cap! Ușa se deschide imediat și horresco referens, apare figura distinsă a unui tânăr necunoscut, frumușel și obraznic, care îi ia ceașca din mână, zice mersi și se recomandă cu nonșalanță: sunt prietenul Corinei…
Totul pare, nu-i așa? – o situație normală, banală, nesemnificativă, toată lumea e fericită, bea cafea, nimeni nu a pățit nimic, tinerii poate că se și iubesc la modul ideal nu doar la propriu, dacă se vor hotărî să se căsătorească foarte bine, tăticu are cincizeci de milioane puse la CEC pentru treaba asta, dacă au alte proiecte, nu-i nimic, ei să fie sănătoși, ce atâta tevatură pentru niște instincte firești? Lăsați, domnule, copiii să-și trăiască viața, că doar una are omul (și o gaură-ciorap!), și destul ne-am pătimit noi cu tot felul de dogme idioate pe care și popoarele civilizate le-au dat la gunoi!
Așa o fi valabil în literatura post-modernistă în care fiecare erou se conjugă din răsputeri cu fiecare eroină și după ce se termină lista o iau de la capăt. Numai că noi, dinozaurii, acei indivizi lăcrimoși care după ce-și dau pensia în casă, rămân pe prispă cu ochii-n soare, suntem de altă părere, învechită probabil, dar cu ea o să ne îngropați. Că fiica ta pe care o plimbai de mână prin parc, începe să-și aducă acasă amanți, li se pare unora un gest firesc, să fie la ei acasă! Numai că tu, pater familias, ești în pragul unui infarct; asta e treaba ta dacă ai rămas în urmă cu libertatea sexuală! Totuși, nimic nu ne poate împiedica să ne întrebăm și noi, prostește, unde e rușinea, respectul pentru cei care te-au crescut și care te întrețin la studii, simțul moral fără de care orice societate se duce de râpă, obligația copiilor de a cere și sfatul părinților în problemele de viață… S-au dus pe apa Sâmbetei?… Societatea modernă pe care ne-o propune nouă filosofia socială nu mai are nevoie de bun simț? Pentru cine e mai bună destrăbălarea și cățeleala din filme și din realitate; ce câștigă societatea scoțând la suprafață toate jocurile secunde ale instinctelor umane? Oare ne vor binele acești mentori mondiali, pe care nu i-a chemat nimeni, atunci când dizolvă familiile obligându-ne să acceptăm, sub masca libertății individuale, tot felul de psihopați, pederaști, așa-zișii „gay” (unii ambasadori), cu procesiuni scandaloase în care cei care-i huiduie sunt amendați. Tradițiile autohtone nu mai au nicio valoare? Sunt mai adevărate fanteziile erotice ale unor străini?
Dar dacă puștoaica din reclamă se nărăvește și la bani și cadouri și începe să-și schimbe adoratorii cum ai schimba o pereche de șosete?… Te-mpaci cu ideea și zici bodaproste că aduce și ea un ban în casă, sau o trimiți să-și clătească nostalgiile subliminale pe la locuința tivitorului sau prin case special amenajate? Dar să-ți lase căminul tău creștinesc ferit de zângănelile de lighean ale modernelor modalități de a înțelege viața și libertatea.
Nu vrem să opunem dorinței de libertate a tinerilor o morală prăfuită a tombaterelor cu un picior în groapă, care nu mai au altă plăcere decât să tot dea la sfaturi în dreapta și-n stânga. Dar, fără un cod moral toate marile imperii s-au fărâmițat și au dispărut. Luxura este calea secretă a inamicilor de a te înjunghia în punctele cele mai vulnerabile. Se începe cu filme depravate, cu introducerea de droguri, cu defilări de ființe decăzute care sunt în stare să-și ridice fustele și-n fața bisericii, cu generalizarea unor șnururi în zona fesieră, cu moda dezgolirii în public.
În filmulețul de care vorbeam, mama știa că fie-sa are un ciocănar la apartament, și-i părea ceva normal! Halal Mamă! Poate că tot dumneaei încasa și taxa de parcurs, fără să plătească TVA-ul.
Mă și îngrozesc la gândul că, mâine-poimâine, vreunul din realizatorii amorului fără frontieră dă buzna peste mine, la mine în casă, ieșind din budoarul fiicei mele în picioarele goale, și-mi cere foc la țigară, mă și admonestează: „Băi, tataie, dar prost ai crescut-o pe nebuna de fie-ta! Ba nu vrea aia, ba nu vrea aia! Ce educație i-ați dat, că văd că nu sunteți chiar de la țară!…” Să nu-l iei de turul pantalonilor și să dai cu el pe ușă-afară?…
O, Doamne, ia măcar acest pahar de la buzele noastre, și mai lasă-ne copiii în pace!, dacă altă putere n-ai!